ROTLD anunța introducerea plății anuale pentru domeniile .ro

Registrul național ROTLD (Romania Top Level Domain) se pregătește să introducă un tarif de înregistrare și mentenanță anuală pentru domeniile „.ro”, care va intra în aplicare începând cu data de 01 Iulie 2017.

Pentru numele de domenii „.ro” înregistrate înainte de data de 01.07.2012, deținătorii dreptului de utilizare vor fi obligați să achite un tarif de mentenanță anual în intervalul 01.07.2017-01.10.2017. Pentru domeniile „.ro” înregistrate în intervalul 01.07.2012 – 01.07.2017, tariful de mentenanță anual va fi achitat în momentul în care dreptul de utilizare a numelui de domeniu „.ro” este egal cu 5 ani de la data înregistrării.

Așadar nu este vorba doar de introducerea unui nou tarif, ci și de o plată oarecum retroactivă, pentru utilizarea domeniului în urmă cu 5 ani. Domeniile .ro se achiziționau până acum „pe viață”, iar roTLD factura înregistrarea sau transferul dreptului de folosință al unui domeniu cu 51,26 USD + TVA (20%) în total 61,51 USD.

Internauții români estimează că tariful anual va fi în jur de 10 $ sau 10 €, similar celui pentru domeniile .com sau .net.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *