Stocare: CD/DVD, stick, HDD sau în cloud?

Cât ține un CD/DVD?

La apariția CD-ului (pe care putem înregistra 700 Mb date) și a DVD-ului (care permite 4,7Gb) stocarea datelor pentru cât mai mult timp părea rezolvată la sume modice. Spre deosebire de casetele audio și video, discurile prezintă avantajul de a fi citite cu ajutorul unui laser, așa ca nu exista contact fizic la rularea acestora. Chiar și așa însă, suprafața discurilor se deteriorează odată cu trecerea timpului – cel puțin asta este concluzia unui test realizat de Centrul National Francez pentru Cercetare Științifică privind longevitatea unităților media.

Durata de viata a majorității discurilor testate nu s-a dovedit a fi mai mare de 10 ani. Mai mult, în unele cazuri, datele stocate pe unele discuri nu mai pot fi folosite nici după un an. Îmbătrânirea discurilor este provocată de căldură, vapori de apă și lumină. Se pare că nici calitatea discurilor și nici numele brandului nu pot salva un CD de la deteriorare, astfel că să plătiți mai mult pentru un disc pentru a avea un produs bun nu este o soluție.

Ce suport este mai fiabil?

La DVD-uri materialul inscriptibil este situat între doua discuri de plastic, spre deosebire de CD care are unul singur. În concluzie acestea sunt mai durabile și mai rezistente la condiții extreme (umiditate mare, căldură excesivă, șocuri, zgârieturi, etc). Noroc că au apărut stick-urile USB, iar preţul HDD-urilor externe a scăzut suficient pentru a reprezenta și acestea o opţiune. În ultima perioadă, serviciile de tip cloud câştigă tot mai mult teren pentru găzduirea pe servere externe a datelor .

O altă opțiune de dată recentă sunt discurile Blu-ray pe care sunt stocate filmele. Un bluray cu un singur strat are 25 GB, suficient pentru date personale, galerii foto şi alte documente, iar cele duble permit stocarea a 50Gb de date la un preț rezonabil, în jur de 3 lei. Discurile optice sunt alegerea ideală dacă ai nevoie să stochezi documente, fotografii şi alte fişiere de acest tip pe care le accesezi foarte rar, însă întotdeauna din acelaşi loc.

Când apelăm la stick-uri, HDD-uri externe sau cloud?

Stick-urile USB sunt alegerea ideală dacă ai nevoie să foloseşti anumite documente pe mai multe calculatoare, însă mai puţin indicate pentru păstrarea datelor pe termen lung. HDD-urile externe îţi oferă de departe cele mai generoase capacităţi de stocare, însă preţurile sunt pe măsură. Pentru stocarea unei cantităţi mari de date, cum ar fi fotografii la rezoluţie mare, muzică, filme sau jocuri, HDD-urile externe sunt soluţia ideală. De asemenea, au avantajul portabilităţii, iar depozitarea nu reprezintă o problemă. Totuși, problema discurilor este că au un număr limitat de accesări (se defectează după mai multe), la fel ca și memoriile flash ale discurilor, care pot pica subit.

Stocarea pe internet este din ce în ce mai promovată, însă nu este soluţia ideală pentru orice situaţie. Stocarea în cloud este ideală care vrei să nu ai grijă unor dispozitive externe şi dacă fişierele sunt relativ mici, fără să necesite perioade lungi de descărcare pe un alt calculator. Dacă ai nevoie de datele tale pe numeroase calculatoare, stocarea în cloud te ajută să le accesezi rapid, cu condiţia existenţei unei conexiuni bune la internet. Cât privește siguranța lor, țineți cont că ele tot pe un HDD sunt salvate (de obicei sunt SSD-uri ale serverului – discuri de mare viteză puse în RAID)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *